Conferința Națională pentru Tineri Medici

11 Oct - 12 Oct 2025

Stimați colegi,


Ne face deosebită plăcere să vă invităm la prima ediție a „Conferinței Naționale Pentru Tineri Medici”!

 Acest eveniment este dedicat medicilor aflați la început de drum, organizat sub egida Societății Române de Medicină Internă, cu scopul de a încuraja dialogul interdisciplinar și implicarea activă a noii generații în schimbul de cunoștințe clinice.
 
 Evenimentul se adresează medicilor rezidenți și specialiști din domeniul Medicina Internă și din specialitățile conexe:
 Cardiologie, Gastroenterologie, Nefrologie, Hematologie, Oncologie, Reumatologie, Diabet și Boli Metabolice, Endocrinologie, Boli Infecțioase, Medicină de Familie, Pneumologie și Anatomie Patologică.
 
 În cadrul conferinței vor avea loc sesiuni științifice tematice, dar și sesiuni interactive de „Prezentări de caz” în care medicii tineri sunt invitați să aducă în prim-plan experiențe clinice relevante, interesante sau provocatoare.
 
 Vor fi abordate teme de interes general, de la problemele actuale din practica medicală până la domenii specializate precum particularitățile pacientului cu patologie cardio-oncologică sau managementul pacientului aflat în diverse etape ale investigațiilor și tratamentelor gastroenterologice. 



Vă așteptăm!

Dr. Adriana Luminița Gurghean

Dr. Mircea Bajdechi

Evenimente viitoare

Urmariti aceasta sectiune intrucat vom actualiza calendarul evenimentelor periodic sau inscrieti-va la newsletter

4 numere / an

Revista de medicină internă

Editor
Acad. Prof. Dr. Leonida Gherasim

Executive Editor
Prof. Dr. Ion Bruckner

Editorial Secretary
Dr. Ciprian Jurcuţ

    Editors
  • Corina Homentcoschi
  • Adriana Gurghean
  • Ilinca Săvulescu-Fiedler
  • Săndica Bucurică
Address / Contact
134, Constantin Noica St, Bucharest 6, tel: 0753359693,
e-mail: office@srmi.ro
CONTACT PERSON: Cătălin Lungu, catalin.lungu@srmi.ro
ISSN: 1220-5818

MEMBRII SRMI

2025

Avantajele de a fi membru SRMI

membrii beneficiază de

  • Abonament inclus la Revista Româna de Medicină Internă ( 4 numere / an )
  • Taxe preferenţiale la manifestările ştiinţifice organizate de Societate.
  • 10 Credite Educaţie Medicală Continuă
  • Calitatea de membru al Federaţiei Europene de Medicină Internă
  • Dacă ai sub 35 de ani poţi deveni membru al Grupului Tinerilor Internişti ai SRMI, având posibilitatea de a participa la Şcoala Europeana de Medicină Internă, organizată anual de EFIM.

250 LEI

primari/specialiști

120 LEI

rezidenți/pensionari

Înscriere

Înscrierile se fac în platforma medixhost.ro

Fondată 1909

Istoric

Medicina Interna s-a definit ca termen si specialitate dupa 1880 prin delimitarea de chirurgie (patologie externa), desi distinctia era mult mai veche. Societatile stiintifice se separa pe specialitati, relativ mai tarziu, in secolul XX. Societatea Stiintelor Medicale in Romania se infiinteaza la 4 aprilie 1877. Primul presedinte a fost Dr. Alexandru Marcovici - cu mandate repetate anual intre 1877 si 1880 si un mandat in 1882. A fost si presedinte de onoare al congreselor Europene de medicina de la Bruxelles (1875) si Amsterdam (1879)...

Conducerea SRMI

Comitetul director

Prof. Dr. Adriana Ilieșiu
Prof. Dr. Cristian Băicuș
Prof. Dr. Daniela Bartoș
Conf. Dr. Adriana Gurghean
Prof. Dr. Mircea Penescu
Prof. Dr. Minerva Muraru
Prof. Dr. Ion Tiberiu Nanea
Conf. Dr. Daniela Opriș-Belinski
Prof. Dr. Ciprian Rezuș
Prof. Dr. Dan Dumitrașcu

Contact

Adresa
Str. Constantin Noica nr. 134
București, 060055